Concurs post-apocaliptic. Prima scrisoare
Trimisă de Andrei din 2020 către acelaşi Andrei din 2010.
Concurs post-apocaliptic
Să presupunem că suntem în anul 2020 D.H. Lumea trăieşte o perioadă post-apocaliptică. Imaginaţi-vă singuri cum arată, cu cât mai nasol, cu atât mai bine. La un moment dat, în rătăcirile solitare pe suprafaţa pământului, ferindu-vă de tot felul de pericole, daţi peste un uriaş buncăr, unde armata americană desfăşura odată un experiment, evident secret, cu un prototip de maşină a timpului. O puneţi cu greu în funcţiune, dar tot ce puteţi transmite în trecut este doar o scrisoare. Viitorul nu este accesibil, e “stricat” 
.
Alegeţi destinatarul, anul şi mesajul.
Cea mai interesantă lucrare va fi premiată cu o carte. Concursul se va încheia peste două săptămâni, începând de astăzi.
Cu pumnul în gură…
Nu e de la mine din şcoală, am găsit acest angajament pe forumul edu.ro. Pentru că este insuficient de explicit, eu propun următorul document:
Domnule Director, Mărite Şef,
Subsemnatul X, în deplină cunoştinţă a propriei nimicnicii, pun la dispoziţia Dumneavoastră, să trăiţi o mie de ani în belşug şi prosperitate!, propriul meu suflet, de a cărui întrebuinţare nu mai am nevoie. Mă angajez să stau toată ziua la şcoală, să fac tot posibilul să nu Vă dezamăgesc, să nu cer nici un ban în plus, iar salariul acordat de stat, conform unor legi pe care eu unul le consider de prost gust, să îl donez cauzei propăşirii învăţământului. De asemenea, nu voi mai comenta deciziile luate de Înalta Conducere a şcolii, pentru că eu sunt mic şi nu ştiu nimic.
În cazul în care, din motive pe care Dumneavoastră le veţi considera nimerite, nu mă voi ridica la nivelul aşteptărilor şi, Doamne-fereşte!, voi face pe nebunul, accept anticipat şi cu smerenie orice formă de tortură fizică şi psihică la care mă veţi supune.
Semnătura:
X
Picătura de sânge:
Balşoi bătaie de joc
Umblă zilele acestea prin ţară, mai exact pe patinoarele din ţară, un spectacol făcut de ruşi, “Stelele Moscovei”. La Buzău ajung pe 1 februarie. Cu această ocazie au fost scoase la vânzare, cu preţuri începând cu 70 de lei şi până la 200, nu mai puţin de 2000 de bilete, în condiţiile în care capacitatea maximă a patinoarului buzoian este de 500 de locuri. Adică un sfert. O să iasă o îngrămădeală de toată frumuseţea.
Ocaua mică
De la toamnă, nici un profesor pensionar nu va mai primi continuitate în învăţământ, aşa cum se întâmpla în multe cazuri până acum. Erau posturi, foarte multe în mediul rural, unde nu se prea înghesuie tinerii, pe care rămâneau, cu acordul anual al Inspectoratului Şcolar Judeţean, cei care trebuia să iasă la pensie şi care, bineînţeles, îşi manifestau această intenţie. Cum noua modă în învăţământ impune concedieri şi comasări de clase, niciun pensionar nu va mai fi păstrat în sistem. Niciunul, cu o excepţie. Socrul domnului subprefect de Buzău. Cel puţin asta se aude pe la colţ de stradă, unde lumea care ştie ce se pregăteşte mai mult tace decât spune, sperând probabil la o aceeaşi măsură convenabilă de cântărire. Vremurile sunt tulburi, e bine să nu superi pe cine nu trebuie…
Bizarro World
1. Judecător proaspăt ieşit la pensie. 90 de milioane de lei pe lună. Procuror criminalist proaspăt ieşit la pensie. 120 de milioane de lei. Salariul unui profesor. Priceless!
2. Guvernul României taie posturi în sistemul bugetar din cauza, spune argumentarea, cheltuielilor prea mari.
3. Băse le-a promis moldovenilor din republica vecină de la Prut un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro.
Eu nu mai înţeleg nimic.
Saxi Day
Sâmbătă, la Bucureşti, a avut loc întâlnirea anuală a membrilor companiei Forever Living Products, un MLM care vinde, pe scurt, gel de Aloe Vera. În diferite forme şi combinaţii, de la gel pur şi suplimente alimentare, produse de cosmetică la băuturi energizante. Cum sunt şofer bun , am fost rugat de doi prieteni, proaspăt intraţi în acest domeniu, să fac drumul Buzău-Bucureşti, până la Sala Palatului, fiind invitat la eveniment.
Here comes the Gizăs
Sala Palatului, plină cam doar 70% din cauză că mulţi nu au putut ajunge, drumurile fiind închise, fremăta de oameni care ţineau la piept broşurile cumpărate din hol, în care li se explica ce este aloe şi cum poate fi ea vândută cât mai bine. Din boxe îţi pătrundea în cavitatea toracică nebunia de decibeli care săreau din boxe purtând ritmuri şi mesaje mobilizatoare, cu melodii gen Queen, Tina Turner, Abba şi AC/DC. Din când în când muzica era întreruptă de anunţul maestrului de ceremonie prin care „safirii” şi „diamanţii” erau rugaţi să ocupe rândurile din faţă. Speciile astea două reprezintă în ierarhia FLP cei mai buni vânzători de produse, pe cei care şi-au format reţele solide şi vaste de distribuţie, cu profituri bunicele. Exact la ora anunţată, lumina s-a stins în sală, iar pe scenă, ta-tara-ta-taaaammm, într-un joc de lumini şi lasere, păşesc cei doi directori din România, soţ şi soţie, care dau startul a ceea ce aş putea numi un seminar destul de bine pus la punct de motivare.
Here comes the story
Timp ce 7 ore, cât a durat activitatea, fundul mi-a amorţit pe scaun, iar urechea mi-a fost bombardată cu mărturii ale „safirilor” şi „diamanţilor” despre cum şi-au schimbat ei viaţa, cum au renunţat la vechile job-uri şi s-au apucat să vândă produse Forever. Şi cum sloganul firmei este „Make a difference!”, la două propoziţii fiecare rostea câte un „Să facem o diferenţă!”, obsesiv, enervant, cu atât mai de nesuportat cu cât lucrurile părea a se desfăşura până la sfârşitul timpului, într-o continuă programare neuro-lingvistică. Aceste întâlniri sunt organizate sub numele de Success Day, dar nimeni, absolut nimeni dintre cei 100.000 de boşi care-şi prezentau în power-point cecurile de mii de dolari, de!, firmă americană, nu a pronunţat o dată corect. Auzeam numai saxi dei, sax dei, cs dei, ses dey şi acses dei. Salvarea venea, din când în când, ba de la nişte copii care dansau valsuri şi tangouri pe scenă, ba o trupă de patru băieţi care cântau arii celebre de operă pe ritmuri de tobe şi muzică electronică sau momentul unui tânăr actor, simpatic, membru al aceleiaşi comunităţi de oameni dedicaţi companiei. Dăruire care lua uneori forme de exprimare demne de o sectă de sinucigaşi care aşteaptă salvarea de la o navă spaţială venită de pe Venus. „Respirăm Forever, trăim Forever!”, „Forever mi-a schimbat viaţa, sunt un alt om!”, „Vrei să fii independent, fii Forever!” Nu, merci!
Here comes the end
În cele din urmă, după ce nou intraţii în afacere au fost chemaţi pe scenă şi felicitaţi, aplauze în picioare, ovaţii, steaguri fluturate ca la România-Lichtenstein, în vremurile bune, când le dădeam 10 goluri până la pauză, lumea a început să se îndrepte către ieşire, salutându-se fiecare cu fiecare cu un zâmbet larg pe faţă, datorat mai mult, înclin să cred, faptului că puteau în sfârşit să plece. Dacă aţi fost vreodată la întâlnirile celor din Biserica Adventistă atunci vă puteţi face o idee cât mai exactă referitoare la atmosfera de la Saxi Day. Acelaşi entuziasm, cam forţat cred eu, aceeaşi încredere, doar că de data asta în produsele vândute, aceleaşi speranţe de schimbare a vieţii, acelaşi tip de discurs.
