Pentru unii ziarişti locali criza economică le-a adus eliberarea. Este vorba de cei care lucrau pe plantaţia lui Vlad Pufu de la cotidianul Şansa Buzoiană şi Focus TV, al căror contract îi lega de glie mai ceva decât actul lui Mihai Viteazul. Rămas fără bani, sau cel puţin fără banii necesari acestei afaceri, patronul buzoian i-a scos pe angajaţi de sub tirania clauzelor contractuale, le-a redus salariul la vreo patru milioane şi îi pune să lucreze în baza unui acord de colaborare. Acest lucru le dă posibilitatea acestora să primească ajutor de şomaj, pierzând însă asigurarea medicală şi contribuţia socială corespunzătoare pensiei. În aceste condiţii mulţi oameni au preferat să plece din firmă, unii chiar în presa locală, cum este şi cazul ultimei “bombe”, anume trecerea lui Auraş Tereacă, jurnalist sportiv foarte bun, în barca trustului ATN Press, mai precis Campus TV.
Contractul de muncă pe care Pufu îl impusese angajaţilor prevedea într-o anexă ataşată anul trecut condiţii înrobitoare, după cum mi-au declarat surse din interiorul firmei. Astfel, pe toată perioada contractului, dar, atenţie!, şi după doi ani de la rezilierea lui angajatul se obligă să nu facă în nici un fel concurenţă firmei, neputându-se angaja în presa locală la un alt ziar sau televiziune. Asta dacă nu vrea să plătească o clauză de reziliere de 2.000 de euro sau să fie dat în judecată, bani prin care, chipurile, despăgubeşte firma pentru pregătirea profesională a angajatului. Pregătire absolut inexistentă, angajaţii nebeneficiind nici măcar de un banal reportofon sau aparat foto, pe care sunt nevoiţi să le cumpere din bani proprii, nemaivorbind de training-uri de specialitate. Iar dacă esti ziarist şi pleci din firma lui Pufu trebuie, înţelegem din această clauză, ori să te muţi din oraş, ori te apuci de altă meserie, pentru că doi ani nu poţi să trăieşti din nuci, corcoduşe, dude şi ce-o mai creşte prin pomii din faţa blocului.
O altă prevedere ar putea fi numită Clauza Turnătorului. Ea prevede că angajatul este obligat să comunice societăţii orice fel de informaţie care ar avea relevanţă pentru aceasta, chiar dacă acest act sau fapt nu intră în obligaţiile contractuale. Nu se specifică însă şi cum se măsoară această relevanţă, dar angajaţii cunosc foarte bine înclinaţia lui Big Boss (aşa cum îi place să scrie obsesiv pe hârtiile din faţa sa la şedinţele cu redacţia, unde angajaţii cam fac pe ei de frică şi stau numai cu privirea în pământ) spre bârfă.
O aberaţie absolută în domeniul contractelor de muncă şi chiar din punct de vedere juridic se referă la faptul că anexa şi contractul întră în vigoare chiar în momentul în care angajatul începe să lucreze, înainte de semnarea de către acesta a documentelor privind raporturile de muncă. Şi cu asta cred că inscripţia “Arbeit macht frei” a fost pe deplin sudată pe poarta grea de fier a firmei de pe Aleea Dumbrava nr. 48, chiar lângă intrarea în cimitirul cu acelaşi nume.
Din fericire însă a venit criza economică şi, odată cu ea, şi declinul unor afacerişti după care nu plânge nimeni. Sper ca odată cu aceştia să dispară şi un anumit tip de a te comporta cu proprii angajaţi, văzuţi ca simpli scavi, cărora nu merită să le adresezi un de bun simţ “Bună ziua!”.
Un nou candidat la Preşedinţie. 
