Când umorul ne omoară
Cu ceva timp în urmă, recomandam pe acest blog cartea “Jurnalul Diavolului“. Astăzi, o cititoare, Roxana, îmi scrie un mesaj la acea postare prin care îşi exprimă groaza că picăturile de sânge de pe falsul, evident, contract de vânzare a sufletului de la începutul cărţii certifică faptul că Satan a pus mâna pe sufleţelul ei de muritoare pioasă. Încă mai sper că Roxana glumeşte…
Roxana:
“Am cumparat cartea. La inceputul cartii este un contract.Vreau neaparat sa aflu ,daca contractul este semnat si e pusa picatura de sange acolo( (spunand anumite cerinte), e posibil ca sufletul sa fie vandut cu adevarat ..Va rog din tot sufletul sa imi da’ti un raspuns daca chiar se poate pierde sufletul semnand contractul din cartea Jurnalul Diavolului de Nicolas D.Satan…..Rog seriozitate .Va Multumesc.”
Răspunsul meu:
“Dragă Roxana. Da, ai făcut greşeala de a cumpăra cartea şi, prin asta, de a-ţi vinde sufletul Satanei. Îmi pare rău pentru tine, dar prin asta te-ai alăturat, fără să vrei, celor care vor trebui să suporte chinurile veşnice ale Iadului. Cartea este de fapt o înşelătorie a lui Satan care, chipurile scriind o carte amuzantă despre intervenţia sa malefică în lume, îi prinde pe cititori în mrejele spurcate ale blestemului etern. Nu mai este nimic de făcut decât să te rogi până la sfârşitul vieţii ca bunul Dumnezeu să-ţi ierte imprudenţa şi să te primească la sânul lui. De asemenea, nu ar strica să te rogi şi la moaştele Preacuvioasei Parascheva de la Iaşi, cunoscută pentru puterile ei împotriva lui Satan. Doamne-ajută!”