by aristocle
Prezent la Buzău pentru a-și lansa o nouă carte de mare respirație spirituală și paranormală, guru Dan Puric, născut la Siriu, județul Buzău, s-a declarat categoric împotriva electrificării zonei montane Siriu. “Sigur că electrificarea este un act de civilizaţie numai că în doi ani aici va fi ca pe Valea Prahovei. Acest pămînt are o vibraţie. Aici s-a născut Vasile Voiculescu şi e de ajuns… există o vibraţie extraordinară. Este un judeţ rămas virgin, încă o necunoscută. Aici eu am copilărit şi sînt mari energii cu totul şi cu totul speciale. Sigur că electrificarea trebuie făcută, însă cu anumite reguli. Buzăul este unul din fondurile cinegetice şi piscicole cele mai importante din Europa”, a declarat acesta.
Iată ce-l arde pe Puric, faptul că zona se va dezvolta economic și se va distruge, domnule, vibrația spirituală care îi dă gâdilici pe creier. Și da, legătura dintre distrugerea fondurilor cinegetice și piscicole și curentul electric este foarte cunoscută și pe deplin demonstrată în lucrările și vorbele înțelepte ale lui Eminescu, Țuțea, Voiculescu, Burebista și alți morți cu care Puric obișnuiește să stea la taclale. Să întrebăm și oamenii de pe acolo, vreți, mă, curent sau vă ajung lumânările? Că uite, Puric zice că aveți ceva vibrații, ce vă mai trebuie bec?! Paranormalilor! Vibratoare ce sunteți!

Ma intreb ce pedeapsa ar merita Puricimea sa? Electrocutat sau ars cu lumanarea pana sucomba? (Glumesc.)
Nu, obligat să trăiască în spațiul ăla plin de vibrații și fără curent electric, gaze naturale, apă curentă, canalizare. Să facă pipi pe după copac la minus 20 de grade și apoi să se spele pe mâini cu țurțuri de la streașină. Ce frumos este să pici pe spate cu ochii dați peste cap de dragul spațiului mioritic și țăranului român, dar tu stai la bloc în mijlocul orașului la căldurică.